Acatistul Sfantului Efrem Cel Nou

ACATISTUL Sfantului Efrem cel Nou

Obisnuitul inceput pentru orice acatist

Mai intai se zic

Rugaciunile incepatoare

De este preot, începe aşa:

Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Iar de nu este preot, se zice:

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.


Apoi:
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi! (de trei ori)

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre pentru numele Tău.

Doamne, miluieşte! (de trei ori)

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Amin.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

In continuare se zic

Troparele de umilinta, glasul al 6-lea

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!

Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.

Apoi

Crezul (Simbolul credintei)

Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut om.
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.
Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.
Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.
Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică;
Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor.
Aştept învierea morţilor;
Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.

Psalmul 50

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie Unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, ca să fii îndreptăţit întru cuvintele Tale şi să biruieşti când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce faţa Ta de către păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău Cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale, şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

Troparul Sfantului Efrem cel Nou, Marele Mucenic din Nea Makri, Grecia

Ai stralucit ca soarele pe Colina Neprihanitilor si ai urcat la Domnul pe calea martiriului, dandu-ti sufletul sub loviturile necredinciosilor, Sfinte Parinte Efrem, Mare Mucenic al lui Hristos. Pentru aceasta, ai facut ca dumnezeiescul har sa se reverse neincetat spre cei ce cu evlavie iti striga tie:

Slava Celui Ce ti-a daruit putere!

Slava Celui Ce ti-a daruit harul tamaduirilor!

Slava Celui Care da tuturor tamaduiri prin tine!

Condacul Sfantului Efrem cel Nou, Marele Mucenic din Nea Makri, Grecia

Pe Colina Neprihanitilor te-ai intarit vietuind intru nevointa, Parinte de Dumnezeu inteleptite, si de acolo ai purces pe calea muceniciei. Pentru aceasta Cel Care daruieste lumii viata, cu indoita cununa te-a incununat, Mare Mucenice Efrem, si te-a daruit noua ca in tot locul sa te avem ajutator si sa te rugam cu staruinta: miluieste-i pe cei ce te cinstesc pe tine!

Apoi se zic:

Condacele şi Icoasele din Acatistul Sfantului Efrem cel Nou, Marele Mucenic din Nea Makri, Grecia

Condacul 1

Stralucitu-ne-ai tuturor, ca o noua stea, cand s-au descoperit Sfintele tale Moaste, Parinte, iar cu stralucirea minunilor tale luminezi intreaga lume. Prin mila si smerenia ta, plineste cererile celor care se apropie cu credinta si care iti striga tie: Bucura-te, Sfinte Parinte Efrem, de-a pururi fericite!

Icosul 1

Ca un Inger nemaivazut ai fost trimis din Cer si ne-ai aratat noua harul Preasfantului Duh, cu care ii mangai pe toti credinciosii, Sfinte Mucenice Efrem. Pentru aceasta, „Preafericit” te numim si iti strigam tie:

Bucura-te, caci odinioara lupta cea buna ai purtat!
Bucura-te, caci acum tu stralucesti prealuminat!
Bucura-te, cela ce ne daruiesti noua veselie!
Bucura-te, caci pricinuiesti in Ceruri bucurie!
Bucura-te, stea cu totul noua a Bisericii lui Hristos-Dumnezeu!
Bucura-te, sabie cu doua taisuri impotriva nebuniei celui rau!
Bucura-te, caci tuturor te-ai facut pilda de sfanta nevointa!
Bucura-te, caci in ale tale lupte ai dobandit cununi de biruinta!
Bucura-te, intarirea cea noua a credintei!
Bucura-te, rana si surparea necredintei!
Bucura-te, ca esti putere daruita celor credinciosi!
Bucura-te, ca preschimbi inimile celor necredinciosi!
Bucura-te, Sfinte Parinte Efrem, de-a pururi fericite!

Condacul al 2-lea

Viata ta sfanta si sfarsitul preafericit au fost nestiute de oameni, dar prin descoperirea Sfintelor tale Moaste, Preafericite Efrem, te-ai facut cunoscut pana la marginile pamantului, indemnandu-i pe toti sa laude dumnezeiasca Iconomie si sa cante Preasfintei Treimi: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Dobandind noi cunostinta dumnezeiasca a vietii tale intru Domnul, prin aratarea Sfintelor tale Oseminte, laudam pe Cel Care te-a proslavit prin multime mare de minuni, Preafericite Efrem. Prin ele tu daruiesti mangaiere celor care iti canta cu umilinta:

Bucura-te, ca lui Hristos-Dumnezeu Ii esti slujitor!
Bucura-te, ca al luminii nematerialnice esti vazator!
Bucura-te, urmator plin de sarg al nevointei pustnicesti!
Bucura-te, fierbinte ravnitor al luptelor mucenicesti!
Bucura-te, vas preacurat, ce ai primit dumnezeiasca insuflare!
Bucura-te, floare sfanta raspandind tainica inmiresmare!
Bucura-te, intelepte care ai lepadat desertaciunea cea lumeasca!
Bucura-te, caci in chip tainic ai vazut lumea cea Cereasca!
Bucura-te, caci multime de inviforari ai potolit!
Bucura-te, ca dorirea cea buna a duhului ti-ai hranit!
Bucura-te, ca prin dragostea ta sfanta pavaza ne esti!
Bucura-te, ca inselaciunile diavolesti tu le starpesti!
Bucura-te, Sfinte Parinte Efrem, de-a pururi fericite!

Condacul al 3-lea

Prin sfintele tale aratari, ai descoperit celor ce te-au vazut, o, Sfinte Efrem, Mucenice al Domnului, slava cea ascunsa pe care ai dobandit-o de la Dumnezeu. Iar prin multimea minunilor umpli de nadejde pe toti cei ce striga Domnului cu credinta: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Ai stralucit odinioara pe Colina Neprihanitilor, aratandu-te placut lui Hristos prin sfanta vietuire, iar acum, Sfinte, sfintesti cu Sfintele tale Moaste manastirea ta, care se veseleste duhovniceste si iti striga:

Bucura-te, luminator preastralucit al isihiei!
Bucura-te, chip al cumpatarii si trezviei!
Bucura-te, caci veselesti mintile cele credincioase!
Bucura-te, ca amesteci cugetele inimilor necredincioase!
Bucura-te, ca vesmintele sufletului tau sunt cu sange impurpurate!
Bucura-te, caci cu pecetea muceniceasca faptele ti-s incrustate!
Bucura-te, caci caznele paganilor le-ai indurat cu rabdare!
Bucura-te, ca ai ravnit sa dobandesti cununile nepieritoare!
Bucura-te, far straluminat ce ne scoti la neclatit liman!
Bucura-te, cela ce indepartezi sagetarile celui viclean!
Bucura-te, ca manastirii tale ii esti bucurie roditoare!
Bucura-te, cupa vesnic primitoare a Intreitului Soare!
Bucura-te, Sfinte Parinte Efrem, de-a pururi fericite!

Condacul al 4-lea

Risipind tulburarea si aducand incredintare, te-ai aratat cinstitei egumene si i-ai descoperit in chip limpede ca Sfintele Oseminte pe care le gasise erau ale tale. Iar ea, vazandu-te, s-a umplut de dumnezeiasca insuflare si a cantat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Egumena, careia i te-ai aratat, o, intru tot Fericite, ti-a auzit glasul si te-a vazut ca ii vorbeai, iar tu i-ai descoperit numele si chipul mortii tale. Pentru aceasta, iti canta unele ca acestea:

Bucura-te, Mare Mucenic din ceata calugarilor!
Bucura-te, cel proslavit intru soborul Sfintilor!
Bucura-te, caci ai vietuit in chipul ingeresc!
Bucura-te, ca te-ai invrednicit de rodul cel ceresc!
Bucura-te, cununa aurita a sfintei tale manastiri!
Bucura-te, pom pururea nevestejit, plin de sfintele rodiri!
Bucura-te, ca pe Colina Neprihanitilor ai vietuit intru nevointa!
Bucura-te, ca dragostea de Dumnezeu ti-a fost arma si iscusinta!
Bucura-te, ca ai sfaramat puterea celui pizmas si dusmanos!
Bucura-te, ca te-ai impodobit cu frumusetea Domnului Hristos!
Bucura-te, caci sufletele intinate de pacat le curatesti!
Bucura-te, caci multimea credinciosilor o veselesti!
Bucura-te, Sfinte Parinte Efrem, de-a pururi fericite!

Condacul al 5-lea

Prin uimitoare minuni si prin multimea aratarilor tale, tu descoperi tuturor, in vis ori in stare de trezie, slava pe care ai dobandit-o de la Dumnezeu, Sfinte Parinte Efrem! Pentru aceasta, privind cu bucurie catre slava ta, strigam Celui Care te-a invesmantat in lumina: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Racla cu Sfintele tale Moaste revarsa tamaduiri, bucurie si sanatate celor care vin sa se inchine in sfanta manastirea ta si-ti cer staruitor ajutorul, Sfinte Parinte Efrem. De aceea, coplesiti fiind de darurile tale care se revarsa atat de bogat, strigam catre tine cu credinta:

Bucura-te, cela care ne esti izvor de tamaduire!
Bucura-te, ca suferinzilor le esti neincetata izbavire!
Bucura-te, ca te arati celor ce dorm, dar si celor ce vegheaza!
Bucura-te, ca vii degrab la cei ce dupa ajutorul tau inseteaza!
Bucura-te, ca tainic ii sfintesti pe cei ce cheama numele tau!
Bucura-te, veselia negraita a celor ce vad slava chipului tau!
Bucura-te, caci tu tamaduiesti de bolile ce nu au vindecare!
Bucura-te, ca ne ridici poverile ce le purtam prin draceasca insuflare!
Bucura-te, ca prin Pronia de Sus, multor credinciosi te-ai aratat!
Bucura-te, caci ii umpli de bucurie pe cei care ti s-au rugat!
Bucura-te, caci Cortului ceresc ii esti locuitor!
Bucura-te, preafierbinte si minunat ocrotitor!
Bucura-te, Sfinte Parinte Efrem, de-a pururi fericite!

Condacul al 6-lea

Cei care au dobandit facerile tale de bine s-au facut solitori ai minunilor tale celor fara de numar si prin razele cuvintelor au intraripat sufletele tuturor credinciosilor. Pentru aceasta, Sfinte Parinte Efrem, multimile alearga la sfanta manastirea ta si dobandesc har din belsug prin Sfintele tale Moaste, cantand Preasfantului Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Stralucind ca un alt soare, te-ai aratat si ti-ai facut auzit glasul pogorat din Cer, pe Colina Neprihanitilor. Nestiut fiind de catre pamanteni, te-ai facut cunoscut acum Bisericii lui Hristos, prin descoperirea Sfintelor tale Moaste, facandu-i pe toti oamenii sa iti aduca dulce cantare:

Bucura-te, stalp al patimirilor mucenicesti!
Bucura-te, vita a dreptarelor dumnezeiesti!
Bucura-te, sfesnic al luminii lui Hristos!
Bucura-te, cel nou aratat noua, celor de jos!
Bucura-te, scara nou zidita a Bisericii Mantuitorului!
Bucura-te, ca nevointa virtutilor ti-a zugravit chipul teoforului!
Bucura-te, piatra cea din capul unghiului a luptelor mucenicesti!
Bucura-te, ca tiranilor cugetului trupesc li te impotrivesti!
Bucura-te, ca intru slava muceniciei ai suit calea cea cereasca!
Bucura-te, cel ce preamaresti bunatatea dumnezeiasca!
Bucura-te, cela ce ti-ai vadit barbatia sufletului!
Bucura-te, tu, care abati turbarea vrajmasului!
Bucura-te, Sfinte Parinte Efrem, de-a pururi fericite!

Condacul al 7-lea

In sanurile pamantului ai ramas ascuns vreme de mai multe veacuri, Purtatorule de Dumnezeu, iar in anii din urma te-ai aratat prin bunavoirea Domnului, ca o comoara sfanta, Parinte Efrem, imbogatindu-i cu harul tau pe cei care-I striga lui Hristos: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Te-ai aratat ca un nou astru in Biserica lui Hristos, luminand-o cu dumnezeiestile raze ale minunilor tale, iar pe cei care cer cu ravna mijlocirea ta cea calda ii izbavesti din asuprirea intunecatelor patimi. Pentru aceea, si noi, Sfinte Parinte Efrem, iti strigam fara de incetare:

Bucura-te, ciorchine ce cu veselie ne-ndulcesti!
Bucura-te, caci amarele mahniri tu risipesti!
Bucura-te, tamaduire minunata a celor aflati in grele patimiri!
Bucura-te, izbavire a celor ce sunt impovarati de multe ispitiri!
Bucura-te, ca esti purtator de Dumnezeu si Sfintilor urmator!
Bucura-te, atlet preaiscusit si Mucenic al Imparatului tuturor!
Bucura-te, ca nevointa cu lupta muceniceasca ai impreunat!
Bucura-te, cela care slava cea de Sus ne-ai aratat!
Bucura-te, ca intunericul patimilor tu il risipesti!
Bucura-te, ca in inima dreptilor bucurie zamislesti!
Bucura-te, ca sangerosilor pagani le-ai biruit nebunia!
Bucura-te, ca fara de stramutare ti-ai purtat mucenicia!
Bucura-te, Sfinte Parinte Efrem, de-a pururi fericite!

Condacul al 8-lea

Harul pe care-l daruiesti, Preafericite Efrem, tuturor celor ce te cheama in ajutor se revarsa asupra lor in chip preaminunat. Pentru aceasta, vestea minunilor tale s-a raspandit in toata Attica, iar noi, care alergam cu grabire la Sfintele tale Moaste, Ii strigam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Intru totul luminat fiind de stralucirea dumnezeiasca, nu te indepartezi nici o clipa de sfanta ta manastire, Sfinte Mare Mucenice Efrem, aratandu-te in felurite chipuri celor cu inima curate si daruind har imbelsugat celor ce cu ravna iti canta tie:

Bucura-te, slava a calugariei!
Bucura-te, stalpule al Ortodoxiei!
Bucura-te, curcubeu al luminii nezidite!
Bucura-te, ca esti partas al firii indumnezeite!
Bucura-te, alabastru plin cu mirul lacrimii de umilinta!
Bucura-te, suras de bucurie izvorat din aspra nevointa!
Bucura-te, jertfa sfintita prin razboi pana la sange!
Bucura-te, ca prin tine nebunia necredintei se infrange!
Bucura-te, viata invesmantata cu monahiceasca haina!
Bucura-te, mireasma buna a vietuirii fara de prihana!
Bucura-te, stea care pe Colina Neprihanitilor rasare!
Bucura-te, ca in bezna vremurilor noastre esti precum un soare!
Bucura-te, Sfinte Parinte Efrem, de-a pururi fericite!

Condacul al 9-lea

Tu dezlegi legaturile celor slabanogi, ii tamaduiesti pe cei indraciti si faci sa inceteze multimea bolilor fara de leac. Pentru aceasta, atenienii, locuitorii din Pireu si din imprejurimi se zoresc in numar mare spre manastirea ta, Parinte Efrem, laudandu-te pe tine si cantand Celui Care te-a incununat: Aliluia!

Icosul al 9-lea

O, preaminunate Parinte Efrem, cand tanara cea evlavioasa te-a vazut stralucind cu o slava care nu era din lumea aceasta si a auzit dumnezeiestile tale cuvinte, a marturisit tuturor grija pe care tu o porti manastirii tale. Pentru acestea toate, dupa cuviinta iti cantam:

Bucura-te, slava calugarilor din vremea de acum!
Bucura-te, ca spre Cer suit-ai pe mucenicescul drum!
Bucura-te, ca ocrotitor neobosit al manastirii tale esti!
Bucura-te, caci cu Sfintii Ingeri dimpreuna locuiesti!
Bucura-te, ca i-ai tamaduit pe cei cuprinsi de noianul durerii!
Bucura-te, ca pe paralitic tu l-ai ridicat prin harul infierii!
Bucura-te, caci cu darul tau ai risipit groaznice dureri de cap!
Bucura-te, ca boala diabetului tot prin darul tau a incetat!
Bucura-te, potir ceresc ce te pogori in revarsari de har!
Bucura-te, nestemata data firii omenesti in dar!
Bucura-te, Mare Mucenice, podoaba nevoitorilor!
Bucura-te, icoana preaslavita a cetei calugarilor!
Bucura-te, Sfinte Parinte Efrem, de-a pururi fericite!

Condacul al 10-lea

Cuvioasele monahii te-au vazut in dumnezeiasca vedenie ori in vis, preumblandu-te prin locasul tau, Sfinte Parinte Efrem, si umplandu-se ele de o mare bucurie, te-au ales drept Sfantul lor ocrotitor. Pentru unele ca aceste daruri, dintru smerenia inimii striga catre Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Adunand in sufletul tau mirul cel de taina dobandit intru adancul smereniei, daruiesti mangaiere inimilor celor credinciosi, iar din racla cu Sfintele tale Moaste raspandesti minunata mireasma tuturor celor care, cu capetele plecate, iti canta cu evlavie:

Bucura-te, mir al smereniei preabinemirositor!
Bucura-te, ca turmei tale ii esti dumnezeiesc pastor!
Bucura-te, rai ce raspandesti ale nestricaciunii bune-nmiresmari!
Bucura-te, chiparos inalt al sfintei nepasari!
Bucura-te, ca pe potrivnicul cu rastignirea ta l-ai biruit!
Bucura-te, ca prin chinurile mucenicesti Hristos te-a proslavit!
Bucura-te, ca Moastele tale in tainita pamantului s-au aflat!
Bucura-te, caci din dumnezeiasca porunca tu te-ai aratat!
Bucura-te, ca intinaciunea sufletelor noastre tu o curatesti!
Bucura-te, ca rautatea credinciosilor degrab o parjolesti!
Bucura-te, ca tu in toata vremea daruiesti tamaduire!
Bucura-te, caci ne ocrotesti fara de contenire!
Bucura-te, Sfinte Parinte Efrem, de-a pururi fericite!

Condacul al 11-lea

Noroadele credinciosilor de pretutindeni L-au laudat pe Domnul cand au fost aflate Sfintele tale Moaste, caci El, prin dumnezeiasca Sa iconomie, le-a tinut tainuite in pamant si nestricate de curgerea atator ani. Pe acestea cinstindu-le, Sfinte Efrem, si noi ne inchinam inaintea Imparatului Vietii, zicand: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Prin mijlocirea ta la tronul Mantuitorului Hristos pazeste-ti manastirea de toata nevoia si necazul, daruindu-i binecuvantarea ta, Parinte Efrem, caci iat-o alergand spre dobandirea darului tau si strigand cu umilinta catre tine:

Bucura-te, zidul nostru nesurpat!
Bucura-te, al credinciosilor turn nestramutat!
Bucura-te, pazitorul de nadejde al manastirii tale!
Bucura-te, caci pe copii ii tii sub ocrotirea trezviei tale!
Bucura-te, sprijin nebiruit al monahiilor celor cu sarguinta!
Bucura-te, tainica slava a maicilor iubitoare de nevointa!
Bucura-te, cela care cererile credinciosilor plinesti!
Bucura-te, caci rugamintile copiilor tai primesti!
Bucura-te, ca ne daruiesti toate bunatatile!
Bucura-te, ca alungi de la noi toate rautatile!
Bucura-te, ca pentru lumea intreaga te rogi neincetat!
Bucura-te, ca prin tine mangaiere mare am aflat!
Bucura-te, Sfinte Parinte Efrem, de-a pururi fericite!

Condacul al 12-lea

Din destul reversi daruri si belsug de veselie si de fericire dumnezeiasca, Parinte Efrem, iar racla cu Sfintele tale Moaste veseleste sufletele noastre si ne sfinteste chiar si trupurile, noua, celor sarmani, ce indraznim sa graim Preasfintei Treimi: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Laudandu-ti luptele in cantarile noastre, Parinte Mucenice Efrem, slavim darul de care te-ai invrednicit si, apropiindu-ne de Sfintele tale Moaste, iti cerem sa ne ocrotesti pana la sfarsitul vietii noastre pamantesti. Iar pentru tainica ocrotire ce ne-o arati in toata vremea, iti aducem aceasta cantare:

Bucura-te, cela ce esti asemenea cu toti Sfintii!
Bucura-te, cela ce te numeri dimpreuna cu Mucenicii!
Bucura-te, caci ai dobandit cununile netrecatoare!
Bucura-te, ca ai cuprins lumina Intreitului Soare!
Bucura-te, aparator nepretuit al celor ce traiesc in manastire!
Bucura-te, temelia nou aratata Bisericii, vrednicule de cinstire!
Bucura-te, ca multimi de credinciosi ai umplut de veselie!
Bucura-te, ca tu inalti sufletele, intarindu-le in curatie!
Bucura-te, caci tu ma slobozesti de grijile pierzatoare!
Bucura-te, ca ma scoti din patimile cele stricatoare!
Bucura-te, ca la tronul lui Hristos esti mijlocire!
Bucura-te, cela ce ma izbavesti dintru mahnire!
Bucura-te, Sfinte Parinte Efrem, de-a pururi fericite!

Condacul al 13-lea

O, de trei ori Preafericite Parinte, Sfinte Mucenice Efrem, impreuna-locuitorule cu Sfintii, roaga-L pe Hristos, dimpreuna cu ei, sa ne izbaveasca din toate nevoile, facandu-ne partasi Vietii celei Vesnice, pe noi, cei ce-I strigam lui Dumnezeu: Aliluia!

Acest condac se rosteste de trei ori.

Apoi se zic din nou Icosul intai si Condacul intai:

Icosul 1

Ca un Inger nemaivazut ai fost trimis din Cer si ne-ai aratat noua harul Preasfantului Duh, cu care ii mangai pe toti credinciosii, Sfinte Mucenice Efrem. Pentru aceasta, „Preafericit” te numim si iti strigam tie:

Bucura-te, caci odinioara lupta cea buna ai purtat!
Bucura-te, caci acum tu stralucesti prealuminat!
Bucura-te, cela ce ne daruiesti noua veselie!
Bucura-te, caci pricinuiesti in Ceruri bucurie!
Bucura-te, stea cu totul noua a Bisericii lui Hristos-Dumnezeu!
Bucura-te, sabie cu doua taisuri impotriva nebuniei celui rau!
Bucura-te, caci tuturor te-ai facut pilda de sfanta nevointa!
Bucura-te, caci in ale tale lupte ai dobandit cununi de biruinta!
Bucura-te, intarirea cea noua a credintei!
Bucura-te, rana si surparea necredintei!
Bucura-te, ca esti putere daruita celor credinciosi!
Bucura-te, ca preschimbi inimile celor necredinciosi!
Bucura-te, Sfinte Parinte Efrem, de-a pururi fericite!

Condacul 1

Stralucitu-ne-ai tuturor, ca o noua stea, cand s-au descoperit Sfintele tale Moaste, Parinte, iar cu stralucirea minunilor tale luminezi intreaga lume. Prin mila si smerenia ta, plineste cererile celor care se apropie cu credinta si care iti striga tie: Bucura-te, Sfinte Parinte Efrem, de-a pururi fericite!

Apoi se zice aceasta

Rugaciune catre Sfantul Efrem cel Nou, Marele Mucenic din Nea Makri, Grecia

O, Sfinte Parinte Efrem, cazand inaintea ta, cu umilinta ridicam acum glasul nostru spre tine. Cum se cuvine oare sa te numim: minunat urmator al Domnului Hristos, mare Nevoitor si Pustnic, Cuvios Parinte, Mare Mucenic, Preot al Dumnezeului Celui Preainalt, Izvorator de mir, Facator de minuni, Grabnic ajutator, mare Tamaduitor de multe feluri de boli, Slobozitor din multe necazuri si primejdii, Mangaietor in deznadejde sau Ajutator intru toate nevoile? Cu adevarat, toate aceste numiri le porti dintru darul Duhului Sfant si de aceea te rugam sa nu ne treci cu vederea, ci degraba venind intru intampinarea noastra, mijloceste-ne mare mila de la Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Si fie ca prin puterea minunata a rugaciunilor si a pildei tale sa dobandim intarire in a purcede si noi pe calea cea stramta ce duce spre Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh. Amin.

Si apoi se face

Otpustul

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale, ale Sfantului Efrem cel Nou si ale tuturor Sfintilor, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s